|
Google Inbox |
Noua aplicaţie de la Google face furori în întreaga lume încă de ieri. Accesul se face pe bază de invitaţie şi momentan se pare că doar cei de la Google pot da invitaţiile respective. Cu toate acestea, am reuşit să punem mâna pe o invitaţie şi să testăm în ultimele 24 de ore noua lor aplicaţie Google Inbox.
Noul serviciu nu se vrea un înlocuitor al aplicaţiei de Gmail, ci doar o alternativă care să îţi uşureze muncă în sortarea e-mail-urilor şi gruparea lor pe categorii de interese.
Vine predefinit deja cu Călătorii, Cumpărături, Finanţe, Reţele Sociale, Actualizări, Forumuri, Oferte, dar se pot adăuga grupuri noi sau se pot şterge din grupurile existente.
Momentan nu m-am apucat să grupez e-mailurile, pentru că în Gmail am tot felul de filtre care ataşează etichete e-mailurilor pe care le primesc şi deja am modul meu de organizare al e-mailului care mi se pare încă util.
O opţiune foarte interesantă şi care sigur o să o folosesc este aceea de Memento-uri, care se pot programa să vina la o anumită dată sau oră. De obicei, atunci când am o idee, că să nu o uit, scot repede telefonul şi îmi trimit un e-mail pe adresa mea (adică pe aceeaşi adresă) cu notiţele. Probabil nu sunt singurul care face asta cu aplicaţia de Gmail şi atunci a apărut această opţiune de notificări care pare foarte utilă.
Etichetele vechi nu sunt afectate, se poate folosi simultan şi Google Gmail şi Google Index, pe telefon o să primiţi 2 notificări, câte una de la fiecare aplicaţie, atunci când primiţi un e-mail, dar în timp puteţi renunţa la una din ele. Nu m-am uitat încă dacă se pot dezactiva din opţiuni notificările la cele două aplicaţii.
Varianta de web este foarte ”mobile” şi foarte light, fără reclame, fără meniuri care să încarce pagină, cred că se poate utiliza pe mobil la fel de uşor ca şi aplicaţia proprie.
Puteţi descărca varianta pentru Android de aici sau pentru Iphone de aici, dar, cu toate acestea, veţi avea nevoie de invitaţie pentru a le putea folosi.
Data publicării: 25.10.2014 (1.001 vizualizări)
|
|
|