|
Noul Samsung Galaxy Note 4, (r)evoluţie sau Note 3 pe steroizi? |
Săptămâna trecută Samsung a lansat oficial şi în Romania a patra generaţie a phabletului Galaxy Note, succesorul lui Note 3, unul dintre cele mai apreciate produse Samsung, iar unul dintre ele a ajuns repede la noi la testare prin intermediul celor de la Quickmobile. Ce oferă nou Galaxy Note 4 şi dacă merită upgrade-ul de la Note 3, telefon lansat cu doar un an în urmă, vom incerca să aflăm în continuare.
Samsung Note 4 este telefonul ce încorporează tot ce este mai bun în materie de tehnologie la ora actuală, specificaţiile sunt impresionante. Galaxy S5 este un telefon foarte bun, dar tot ce are acum mai bun Samsung de pus într-un device, se află, de fapt, în Note 4, terminal motorizat de ultima versiune Android 4.4.4 KitKat. Zvonurile de pe internet anunţă că acest terminal va beneficia de upgrade la următorul sistem de operare Android 5.0 Lollipop în luna noiembrie.
Cu toate astea, faţă de Note 3 Samsung nu aduce multe îmbunătăţiri, doar touch-screenul reprezentând într-adevăr un salt calitativ spectaculos.
Design şi construcţie
Note 4 este telefonul cu unul dintre cele mai mari ecrane de pe piaţă, cu o diagonală de 5,7 inch şi, pentru mulţi, inclusiv pentru mine, o asemenea dimensiune părea uşor ridicolă însă odată ce-l simţi în mână iţi dai seama că nu-i exagerat de mare. Comparativ cu Note 3 este un pic mai înalt, mai gros şi mai greu, lăţimea este mai mică, diferenţele nu sunt uriaşe.
Carcasa este din aluminiu însă capacul din spate a rămas din plastic, unul de mai bună calitate cu o textură ce imită pielea, finisajele sunt excelente. Odata ce îl vezi, îţi dai seama că-i un telefon premium. Aderenţa este foarte bună, nu-l vei scăpa uşor din mână.
Ecranul protejat de Gorilla Glass 3 şi cu cea mai mare rezoluţie de pe piaţă, 1440 x 2560 pixels, este impresionant, îţi dai seama imediat că-i Super Amoled. Densitatea pixelilor este de 515ppi, mai mare decât a lui Apple 6s ce are numai 401ppi, contrastul şi luminozitatea sunt excepţionale. Modelul ce a fost lansat în China şi Coreea de Sud, mai devreme decât în resul lumii, prezenta un defect de fabricaţie ce permitea introducerea unei foi de hârtie între ecran şi carcasa metalică. Modelul testat de noi nu are acel spaţiu, Samsung a rezolvat acest defect realizând că nu-i loc de greşeli când lansezi un telefon care se vrea a fi cel mai bun de pe piaţă.
Coreenii au introdus şi un cititor de amprente, senzor ce se află în butonul Home şi care funcţionează mai bine decât la Galaxy 5 sau Galaxy mini 5. Senzorul ce detectează bătăile inimii nu funcţionează cum ar trebui, însă nu cred ca-i un mare neajuns, această facilitate fiind mai mult o mişcare de marketing. Nu cred ca sunt foarte mulţi clienţi care vor cumpăra acest telefon pentru o astfel de facilitate.
Performanţe
Procesorul cu 8 nuclee, cipul grafic precum şi cei 3GB de memorie oferă performanţe de top. Pur şi simplu nu există aplicaţie uzuală care să îngenuncheze acest telefon. Jocurile şi aplicaţiile curg fluid, a fost o plăcere să joc Real Racing 3. Benchmarkurile făcute reflectă acest lucru.
Capacitatea de stocare este suficientă, oferind 32GB spaţiu intern la care se poate adăuga un card microsd de până la 128GB.
Camera de 16 megapixeli, produce imagini wide cu aspect 16/9, calitatea lor fiind foarte bună dat fiind faptul că Note are şi stabilizator de imagine. Ai la dispoziţie o mulţime de moduri în care poţi face fotografie. Camera este capabilă să filmeze UltraHD, calitatea filmelor fiind foarte bună.
Noul S Pen a fost construit pentru a oferi o experienţa similară cu cea a scrierii cu stiloul pe hârtie. Accesoriul S Pen permite o utilizare avansată a dispozitivului prin funcţiile Action Memo, Screen Write, Image Clip şi Smart Select, care îmbunătăţesc crearea, stocarea, modificarea şi împărtăşirea de conţinut. În plus, cu ajutorul funcţiei inovatoare Snap Note, utilizatorii pot fotografia notiţele scrise pe hârtie, iar acestea vor fi transformate şi stocate în formatul S Note, adică din format analog în format digital.
Interfaţa TouchWiz a fost înbunătăţită, trecerea prin meniuri se face cursiv, lansarea aplicaţiilor este foarte rapidă, practic nu ai nici un fel de lag. Butoanele pot fi configurate cum vrei. Facilitatea Multiwindow iţi permite sa foloseşti două aplicaţii în acelaşi timp şi din nou, nu avem niciun pic de lag.
Samsung Galaxy Note 4 vine dotat cu o baterie Li-ion de 3220 de miliamperi ce oferă o autonomie bună având în vedere dotările hardware şi performanţele ecranului. Încărcătorul are funcţie de încărcare rapidă, în 10 minute de încărcare nivelul bateriei a urcat de la 10% la 35%, iar în 70 de minute nivelul bateriei arăta 85%.
În SUA şi Marea Britanie Samsung deja oferă un update de software (XXU1ANJ4) ce măreşte autonomia bateriei. La noi încă nu există acest update poate şi din cauză că specificaţiile hardware ale telefonului sunt diferite faţă de cele din SUA.
Calitatea audio în difuzor este foarte bună, sunetul este clar, fără să distorsioneze. Calitatea convorbirilor este din nou excelentă. Funcţia Voice Recorder, permite înregistrarea, recunoaşterea şi redarea a până la opt voci diferite, prin difuzorul îmbunătăţit, care reduce zgomotul de fundal, având mai multe microfoane integrate în design-ul dispozitivului. Playerul audio cu care vine este extrem de slab. Muzica se aude foarte prost în căşti, basul este neclar, soundstageul este mic. După ce am instalat USB Audio Player Pro lucrurile s-au mai îmbunătăţit un pic, dar dacă eşti audiofil vei fi dezamăgit de sunetul pe care-l oferă.
Partea bună este că Samsung Galaxy Note 4 are USB on-the-go ce-ţi permite să ataşezi alte device-uri cum ar fi un dac-amp portabil. Combo-ul Note 4 – FIIO Andes – USB Audio Player Pro (UAPP) dă cu totul altă dimensiune sunetului.
Concluzii
Cu siguranţă că Samsung Galaxy 4 nu reprezintă o revoluţie pe piaţa telefoanelor mobile, dar nici un alt competitor nu are un asemenea device. Configuraţia hardware puternică, lipsa lagului, ecranul superb, mulţimea de moduri în care poţi face fotografii, performanţele multitasking şi autonomia bateriei fac din acest telefon un competitor serios, poate cel mai bun telefon de pe piaţă la ora actuală.
În opinia mea dacă ai deja Note 3 nu merită să faci upgrade. Dacă nu ai însă un telefon King Size şi îţi doreşti sau ai nevoie, atunci Galaxy Note 4 merită luat în considerare ca primă opţiune. Samsung, dând dovadă că se gandeşte la sănătatea utilizatorului, a introdus un senzor ce măsoară ritmul cardiac şi chiar şi un senzor ce măsoară nivelul razelor ultraviolete.
Nu-i un telefon ieftin la 3.500 de lei, dar nici nu poate să fie, pur şi simplu oferă mai mult decât concurenţa chiar şi faţă de Iphone 6 Plus. In acest moment singurul atu al produsului Apple este sistemul de operare mult mai prietenos decât Android. Pentru unii acesta este un avantaj serios, pentru alţii, ca mine, exact acest lucru mă face să văd produsele Apple ca fiind de-a dreptul plictisitoare.
Data publicării: 21.10.2014 (941 vizualizări)
|
|
|